Jesse & Joy - Aquí voy (Romanian translation)

Romanian translation

Aici merg

Unu, doi, trei, patru, cinci, șase,
Șapte și jumătate.
Altă zi,
Același spectacol
Și n-am dormit deloc
Să-ncerc ceva nou.
 
Taxi ocupat,
Privesc cerul, e înnorat.
Eu grabită și nemâncată;
Și Murphy m-a lătrat
Încă o dată.
 
Aici merg,
Cu greu, dar merg.
Împiedicându-mă ca să plătesc factura de azi.
Ce mai urmează?
Eu rezist chiar mai mult.
Obosită de foame,
Cu bune sau rele,
Eu ajung până la final.
 
Și da, rezultă că da.
Ca acum cântăm
Atât de acordați
Ajutați de auto tune.
 
Și ce se întâmplă dacă eu
Uit tonul
Acestui cântec?
 
M-ai iubi încă sau
Ai schimba stația?
 
Aici merg,
Ceva nesigură, dar merg.
Împiedicându-mă
Ca să plătesc factura de azi.
Ce mai urmează?
Eu rezist chiar mai mult.
Pierdută, reglată,
Deși dezorientată,
Eu ajung până la final.
 
(Pa pa pa papa parara) [x2]
Și dacă uit versurile
Eu rezolv cu un:
(Pa pa pa papa parara) [x2]
Ow ow uh uh uh
 
Toți se uită
În oglindă,
Neplăcându-le propia reflexie
Și nu le rămâne altceva
Decât să-i critice pe restul.
 
Și ce se întâmplă dacă azi
Căutăm puțină
Comprimare?
 
Pentru restul acestei zilei
Nu va mai fi discriminare.
 
Aici merg,
Naivă, dar merg.
Împiedicându-mă
Ca să plătesc factura de azi.
Ce mai urmează?
Eu rezist chiar mai mult.
Obosită de foame,
Cu bune sau rele,
Pierdută, reglată,
Deși dezorientată,
Am ajuns la final.
 
Submitted by Daiana Valentina on Thu, 14/09/2017 - 11:11
Last edited by Daiana Valentina on Fri, 22/09/2017 - 12:34
Author's comments:

Pentru mai multe traduceri vizitati-mi profilul (Daiana Valentina) la sectiunea traducerilor sau lasati-mi un comentariu cu titlul cantecului si numele artistului respectiv.

Jesse & Joy: Top 3
See also
Comments