Michael Jackson - Fall Again (Romanian translation)

Romanian translation

Să mă-ndrăgostesc iar

E ca și cum un foc mi-ar arde-n inimă
Fiecare clipă pe care-o petrecem departe unul de altul,
Am nevoie de tine-n preajma mea ca să-mi încep ziua,
Nu te-am lăsat singură.
 
Ai ceva special, uitându-mă în ochii tăi
Și par să găsesc tot ceea ce-mi trebuie,
Tot timpul ăsta departe de tine mă ucide lăuntric,
Am nevoie de iubirea ta în viața mea.
 
Vreau să-mi petrec timpul până la sfârșit,
Vreau să mă-ndrăgostesc iar de tine
La fel cum am făcut când ne-am întâlnit prima dată,
Vreau să mă-ndrăgostesc de tine iar.
 
Noi am dus o bătălie, dar nimeni nu a câștigat,
Noi am pus un munte în calea noastră,
Nu poți fugi, ce-a fost s-a dus,
Eu am nevoie să mergem mai departe.
 
Vreau să-mi petrec timpul până la sfârșit,
Vreau să mă-ndrăgostesc iar de tine
La fel cum am făcut când ne-am întâlnit prima dată,
Vreau să mă-ndrăgostesc de tine iar.
 
Vei încerca totul,
Nu te-ai gândit înainte la asta,
Când trăiești, când iubești și le dăruiești totul,
Poți mereu dărui mai mult.
 
Dragă, nimic înseamnă orice,
doar dacă ești aici pentru a împărtăși cu mine,
Pot respira, pot sângera, pot muri în somn,
Căci tu ești mereu în visele mele.
 
Vreau să-mi petrec timpul până la sfârșit,
Vreau să mă-ndrăgostesc iar de tine
La fel cum am făcut când ne-am întâlnit prima dată,
Vreau să mă-ndrăgostesc de tine iar.
 
Vreau să-mi petrec timpul până la sfârșit,
Vreau să mă-ndrăgostesc iar de tine
La fel cum am făcut când ne-am întâlnit prima dată,
Vreau să mă-ndrăgostesc de tine iar.
 
Submitted by licorna.din.vis on Thu, 19/10/2017 - 07:27
Added in reply to request by cristiana
5
Your rating: None Average: 5 (1 vote)
English

Fall Again

Michael Jackson: Top 3
See also
Comments