42 lyrics

Romanian

42

O femeie perfectă e la fel de complicată
Ca un puzzle super greu din care lipseşte o bucată
Şi de câte ori am încercat, să o pun la loc sau pur şi simplu să o fac,
De atâtea ori am eşuat, cu ochii de sticlă şi mâinile în cap.
Şi ştiu tot ce am e tot ce fac,
Dar în viaţă parcă nu-i deloc interesant.
Sufletul nu se topeşte, iar eu nu pot să ard,
Dacă in femeie nu-i măcar o coastă de drac.

Mi-au spus ca nu sunt perfect
Şi aşa-mi vine câte o data ca sa mă mai îmbăt
Să iau soarta de gât ţi să o întreb, dar de data asta doar în dialect:

Hai spune-mi soartă undi vrei să mă duşi,
Di şi la tăţi le pică fete, dar nie numai suşi (căţele, târfe)
De viaţă … alerg, şi tot de dânsa mă usuşi.
Dupa dragosti alerg ca veverita după nuşi.
Spune soartă undi vrei să mă iei
Di şi la tăţi le dai cu carul, dar cu mine vrei să bei.
Pe mine m-ai pus pe iarbă, dar la proşti le-ai dat un drum.
Spui că vrei sa ma lecuieşti, dar mă faci tot mai nebun.

Si nu pot sa desenez fără pânză, fără foi
Fericirea doar cu negru, iar durerea în culori.
Şi mă faci să mai aştept ca mai apoi
Să îmi dai răspunsul 42.
Ce a mai rămas din dragoste şi visele mele.
Ţin strâns în pumn nu desfac palmele
Am sa le duc cu grija până nu am să mă sting.
Am sa rătăcesc cu ele printre stele şi timp.

Vocea ei ţi buzele cât de mult le-am iubit, oo
Pentru ele am fost în stare de orice, yo
… iartă-mă pe mine am avut atata tupeu
Să cred că reficirea se descalţă în antreu.

Hai spune-mi soartă undi vrei să mă duşi,
Di şi la tăţi le pică fete, dar nie numai suşi (căţele, târfe)
De viaţă … alerg, şi tot de dânsa mă usuşi.
Dupa dragosti alerg ca veverita după nuşi.
Spune soartă undi vrei să mă iei
Di şi la tăţi le dai cu carul, dar cu mine vrei să bei.
Pe mine m-ai pus pe iarbă, dar la proşti le-ai dat un drum.
Spui că vrei sa ma lecuieşti, dar mă faci tot mai nebun.

Submitted by Mäh-handy on Wed, 28/12/2016 - 18:31
The Motans: Top 6
Comments