Colbie Caillat - I do (traducere în Română)

traducere în Română

Da

Totdeauna a fost vorba numai despre mine
Am crezut că relaţiile nu erau nimic decât o pierdere de timp
Nu am vrut niciodată să fiu jumătatea altcuiva
Eram fericită spunând că iubirea noastră nu va dura
Asta a fost singura cale pe care o ştiam până când te-am cunoscut
 
Tu mă faci să vreau să spun da, da, da,
Yeah, da, da, da,
 
Pentru că de fiecare dată înainte a fost
Poate da şi poate nu
Puteam trăi fără asta, puteam să renunţ
Ooh, în ce am intrat
 
Tu mă faci să spun da, da, da, da, da, da
 
Spune-mi sunt numai eu
Simţi la fel şi tu?
Mă cunoşti suficient de bine ca să ştii că nu mă joc
Promit că nu mă voi răzgândi şi nu te voi dezamăgi
Poţi avea încredere că nu am simţit niciodată cum simt acum
Iubitule nu e nimic, nu e nimic ce nu putem depăşi
 
Aşa că putem spune
 
Da, da, da,
Oh iubitule da
 
Pentru că de fiecare dată înainte a fost
Poate da şi poate nu
Nu voi trăi fără asta, nu voi renunţa
Wooh, pot să mă implic
 
Tu mă faci să vreau să spun
Eu, familia mea, casa o familie,
Ooh, putem fi o familie?
Şi când voi fi foarte în vârstă şi voi sta lângă tine
Şi ne vom aminti când am spus
 
Da, da, da
Iubitule, da
 
Pentru că de fiecare dată înainte a fost
Poate da şi poate nu
Nu voi trăi fără asta, nu voi renunţa la noi
Uită-te în ce ne-am implicat
 
Tu mă faci să vreau să spun da, da, da, da, da, da,
Te iubesc
 
Postat de elisa.cato.7 la Vineri, 24/08/2012 - 20:22
Adaugat ca răspuns la cererea florinagheorghe
Comentariile autorului:

În acest caz, "I do" (da) se referă la răspunsul pe care mirele/mireasa îl oferă de obicei atunci când sunt întrebaţi în timpul ceremoniei: "Will you take X to be your lawfully wedded wife/husband?" Regular smile

5
Clasificarea ta: Nimic Media: 5 (1 vote)
Engleză

I do

Mai multe traduceri ale cântecului „I do”
Românăelisa.cato.7
5
Colbie Caillat: Top 3
See also
Comentarii