Russia is waging a disgraceful war on Ukraine.     Stai cu Ucraina!
  • Mihai Eminescu

    Stelele-n cer

    Artiști prezenți: recită Vergil Bogdan
Acțiune
Marimea fontului
Versuri originale

Stelele-n cer versuri

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
 
După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;
 
Niște cetăți
Plutind pe marile
Și mișcătoarele
Pustietăți.
 
Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
Drumuri de nori.
 
Zboară ce pot
Și-a lor întrecere,
Vecinică trecere
Asta e tot...
 
Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.
 
Orice noroc
Și-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.
 
Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
 
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
 

 

Traduceri ale cântecului "Stelele-n cer"
Mihai Eminescu: Top 3
Comentarii