No Se Va (إلى الرومانية ترجم)

Advertisements
إلى الرومانية ترجم

Nu se duce

Cât de ușor îmi e să mă îndrăgostesc
Și cât de greu îmi e să te uit,
Pentru că mi-ai făcut un jurământ
Și azi te caut,
Iar tu nu ești.
 
Și chiar dacă mă doare să-ți văd fotografia,
Îți încredințez inima mea frântă,
În caz că mâine te voi regăsi.
 
Nu mai știu să disimulez,
Te iubesc și nu pot să-ți vorbesc.
Amintirea ta nu se duce,
Nu se duce,
Nu se duce.
Ceva din tine vrea să se întoarcă
Și ceva din mine te va găsi,
Amintirea ta nu se duce,
Nu se duce,
Nu se duce.
Rămâi încă o dată,
Rămâi toată noaptea,
Rămâi încă o dată,
Rămâi peste miezul nopții.
Ramâi încă o dată, căci inima mea nu uită,
O iubire așa nu se uită,
Nu se duce,
Nu se duce,
Nu se duce.
Rămâi încă o dată,
Rămâi toată viața,
Rămâi încă o dată,
Tu ești glonțul meu pierdut.
Ramâi încă o dată, căci inima mea nu uită,
O iubire așa nu se uită,
Nu se duce,
Nu se duce.
Rămâi o dată și încă o dată,
Încă o dată, încă o dată.
Rămâi o dată și încă o dată, și încă o dată.
 
Să-mi pierd ochii când dansezi,
Să simt mii de săruturi în aer,
A fost suficient ca să mă convingă că dacă pleci
Te voi căuta, chiar dacă sună nebunesc,
Din Bogotá până în Buenos Aires.
Cum îți explic că nu știu să uit.
 
Nu mai știu să disimulez,
Te iubesc și nu pot să-ți vorbesc.
Amintirea ta nu se duce,
Nu se duce,
Nu se duce.
Ceva din tine vrea să se întoarcă
Și ceva din mine te va găsi,
Amintirea ta nu se duce,
Nu se duce,
Nu se duce.
Rămâi încă o dată,
Rămâi toată noaptea,
Rămâi încă o dată,
Rămâi peste miezul nopții.
Ramâi încă o dată, căci inima mea nu uită,
O iubire așa nu se uită,
Nu se duce,
Nu se duce,
Nu se duce.
Rămâi încă o dată,
Rămâi toată viața,
Rămâi încă o dată,
Tu ești glonțul meu pierdut.
Ramâi încă o dată, căci inima mea nu uită,
O iubire așa nu se uită,
Nu se duce,
Nu se duce.
Rămâi o dată și încă o dată,
Încă o dată, încă o dată.
Rămâi o dată și încă o dată, și încă o dată.
Rămâi o dată și încă o dată,
Încă o dată, încă o dată.
Rămâi o dată și încă o dată, și încă o dată.
 
تم نشره بواسطة Daiana Valentina في الثلاثاء, 08/01/2019 - 16:41
الاسبانية

No Se Va

Idioms from "No Se Va"
See also
التعليقات