Say Amen (Saturday Night) (রোমানিয়ন অনুবাদ)

Advertisements
প্রূফরিডিং এর অনুরোধ
রোমানিয়ন অনুবাদরোমানিয়ন
A A

Spune Amin (sâmbătă seara)

v.1
Port o povară pe care nu o mai pot purta
Așteapt pe cineva să mă ducă
Nu a mai rămas nimic pentru mine în pragul uşii mele
Cei pe care-i cunosc nu sunt la fel ca în trecut
Iar dacă încerc să-mi schimb viaţa pentru o zi
Atunci nu ar mai fi nimeni aici ca să mă salveze
Și nu mă pot schimba într-o persoană, pe care nu vreau să fiu
Deci, ah, e sâmbătă seara.
 
cor.
Mă rog pentru cei păcătoşi în weekend
Mamă, pot obține un alt Amin?
Ah, ah, e sâmbătă seara, mda
Jur în fața lui Dumnezeu, niciodată n-o să regret
Mamă, pot obține un alt Amin?
Ah, ah, e sâmbătă seara, mda.
 
v.2
În fiecare dimineață când mă trezesc
Vreau să fiu ceea ce nu pot spune că am fost vreodată
Dar mult mai mult decât am fost vreodată
Dacă în fiecare seară mă duc la culcare știind
Că am oferit tot ce puteam
Atunci asta e tot ce mi-aş putea dori vreodată
Ah, e sâmbătă seara, mda.
 
cor.
Mă rog pentru cei păcătoşi în weekend
Mamă, pot obține un alt Amin?
Ah, ah, e sâmbătă seara, mda
Jur în fața lui Dumnezeu, niciodată n-o să regret
Mamă, pot obține un alt Amin?
Ah, ah, e sâmbătă seara, mda.
 
Dacă aș mai avea o zi, în care să-mi doresc
Dacă aș mai avea o zi, să fiu mai bun decât am fost vreodată
Dacă aș mai avea o zi, în care să-mi doresc
Dacă aș mai avea o zi, poate aş fi mai bun decât, dar, iubire
Ah, e sâmbătă seara, mda.
 
cor.
Mă rog pentru cei păcătoşi în weekend
Mamă, pot obține un alt Amin?
Ah, ah, e sâmbătă seara, mda
Jur în fața lui Dumnezeu, niciodată n-o să regret
Mamă, pot obține un alt Amin?
Ah, ah, e sâmbătă seara, mda.
 
E sâmbătă, sâmbătă, sâmbătă
Oh, oh, e sâmbătă seara, da
Ah, ah, e sâmbătă seara, mda
Jur pe Dumnezeu, jur pe Dumnezeu, jur pe Dumnezeu
Oh, oh, e sâmbătă seara, da.
 
Dana Kósa
Nadyelle.67Nadyelle.67 দ্বারা বৃহস্পতি, 05/04/2018 - 06:38 তারিখ সাবমিটার করা হয়
David LuntrariuDavid Luntrariu এর অনুরোধের জবাবে যোগ করা হলো
লেখকের মন্তব্য:
The author of translation requested proofreading.
It means that he/she will be happy to receive corrections, suggestions etc about the translation.
If you are proficient in both languages of the language pair, you are welcome to leave your comments.
ইংরেজীইংরেজী

Say Amen (Saturday Night)

মন্তব্যসমূহ