Russia is waging a disgraceful war on Ukraine.     Stand With Ukraine!
Share
Font size
Original lyrics
Swap languages

Elegía del silencio

Silencio, ¿dónde llevas
tu cristal empañado
de risas, de palabras
y sollozos del árbol?
¿Cómo limpias, silencio,
el rocío del canto
y las manchas sonoras
que los mares lejanos
dejan sobre la albura
serena de tu manto?
¿Quién cierra tus heridas
cuando sobre los campos
alguna vieja noria
clava su lento dardo
en tu cristal inmenso?
¿Dónde vas si al ocaso
te hieren las campanas
y quiebran tu remanso
las bandadas de coplas
y el gran rumor dorado
que cae sobre los montes
azules sollozando?
 
El aire del invierno
hace tu azul pedazos,
y troncha tus florestas
el lamentar callado
de alguna fuente fría.
Donde posas tus manos,
la espina de la risa
o el caluroso hachazo
de la pasión encuentras.
Si te vas a los astros,
el zumbido solemne
de los azules pájaros
quiebra el gran equilibrio
de tu escondido cráneo.
 
Huyendo del sonido
eres sonido mismo,
espectro de armonía,
humo de grito y canto.
Vienes para decirnos
en las noches oscuras
la palabra infinita
sin aliento y sin labios.
 
Taladrado de estrellas
y maduro de música,
¿dónde llevas, silencio,
tu dolor extrahumano,
dolor de estar cautivo
en la araña melódica,
ciego ya para siempre
tu manantial sagrado?
 
Hoy arrastran tus ondas
turbias de pensamiento
la ceniza sonora
y el dolor del antaño.
Los ecos de los gritos
que por siempre se fueron.
El estruendo remoto
del mar, momificado.
 
Si Jehová se ha dormido
sube al trono brillante,
quiébrale en su cabeza
un lucero apagado,
y acaba seriamente
con la música eterna,
la armonía sonora
de luz, y mientras tanto,
vuelve a tu manantial,
donde en la noche eterna,
antes que Dios y el tiempo,
manabas sosegado.
 
Translation

Elegia tăcerii

Tăcere, unde îți duci
cristalul tău aburit
de râsete și cuvinte,
și suspinele pomului?
Cum cureți, tăcere,
roua cântecului
și sonorele pete
pe care mări îndepărtate
le lasă pe imacularea
senină a mantiei tale?
Rănile cine-ți închide
când peste câmpuri
vreo bătrână fântână
dardă înceată-și împlânta
în cristalul tău uriaș?
Unde te duci dacă-n amurg
te rănesc clopotele
și-ți sfarmă încremenirea
stolurile de strigături
și marea larmă-aurită
prăvălită pe-albaștri
munți hohotind?
 
Vântul iernii
îți sparge în țăndări azurul,
și-ți taie dumbrăvile
tânguirea tăcută
a vreunui rece izvor.
Unde-ți așezi mâinile
întâlnești ghimpele râsului
sau fierbintea izbitură
de bardă a patimii.
Dacă te duci către astre
țiuitul solemn
al păsărilor albastre
rupe marele echilibru
din ascunsul tău craniu.
 
Fugind de sunet,
tu însuși sunetul ești,
spectru al armoniei,
fum de țipăt și cântec.
În nopțile întunecate
tu vii să ne spui
cuvântul nemărginit,
fără suflare și buze.
 
Sfredelită de stele
și coaptă de muzică,
unde îți duci, tăcere,
durerea extraumană,
durerea de-a fi prizonieră
în capcană de sunete,
acum, când pe vecie îți este
izvorul tău sfânt înfundat?
 
Tulburi de gânduri
azi undele tale târăsc
cenușa sonoră,
durerea de-odinioară.
Ecourile țipetelor
ce s-au dus pe vecie.
Zgomotul îndepărtat al
mării, mumificat.
 
Dacă Iehova a adormit,
urcă la tronu-i strălucitor,
sparge-i în cap
un luceafăr stins
și sfârșește definitiv
cu muzică eternă,
armonia sonoră
a luminii și, între timp,
întoarce-te la obârșia ta,
unde în noaptea eternă,
înainte de Dumnezeu și de timp,
izvorai liniștită.
 
Federico García Lorca: Top 3
Comments