Russia is waging a disgraceful war on Ukraine.     Stand With Ukraine!
  • Nichita Stănescu

    Ce bine că eşti • O viziune a sentimentelor

    Featuring artist: Florin Stana
    Also performed by: Nicu Alifantis
Share
Font size
Original lyrics

Ce bine că eşti lyrics

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
 
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
 
Du-mă fericire, în sus, şi izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
 
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
 

 

Nichita Stănescu: Top 3
Comments