Never Let Me Go (traducción al Rumano)

Advertisements
traducción al Rumano

Nu-mi da drumul niciodată

Privind în sus, de jos
Către lumina lunii frântă în mare
Reflecțiile ei îmi par în continuare la fel
Ca înainte să mă scufund
 
Și e o liniște în adâncuri
Ca într-o catedrală în care nu poți respira
Nu e nevoie de rugi, nici de cuvinte
Acum sunt sub tot și sub toate
 
Și totul se frânge peste mine
La o mie de mile adâncime, pe fundul mării
Am găsit un loc să-mi odihnesc capul
Nu-mi da drumul niciodată
Nu-mi da drumul niciodată
 
Și mă las purtat
De brațele oceanului
Iar tot acest devotament
A țâșnit dinăuntrul meu
Către împărăția aglomerată a cerurilor
De un păcătos ca mine
Dar brațele oceanului
M-au trimis
 
Deși presiunea e greu de suportat
E singurul mod prin care pot scăpa
Pare o alegere greu de făcut
Și acum sunt sub tot și sub toate
 
Și totul se frânge peste mine
La o mie de mile adâncime, pe fundul mării
Am găsit un loc să-mi odihnesc capul
Nu-mi da drumul niciodată
Nu-mi da drumul niciodată
 
Și mă las purtat
De brațele oceanului
Iar tot acest devotament
A țâșnit dinăuntrul meu
Către împărăția aglomerată a cerurilor
De un păcătos ca mine
Dar brațele oceanului
M-au trimis
 
S-a terminat totul
Mă duc în jos
Dar nu mă dau bătut
Doar cedez un pic
 
Alunec în adâncurile
Atât de reci, atât de dulci
 
Și brațele oceanului
Atât de reci, atât de dulci
Și tot acest devotament
De care habar nu aveam
În împărăția aglomerată a cerurilor
Pentru un păcătos eliberat
Dar brațele oceanului
M-au trimis
 
(Nu-mi da drumul niciodată, nu-mi da drumul niciodată)
Trimite-mă

Mă scufund
(Nu-mi da drumul niciodată, nu-mi da drumul niciodată)
Dar nu mă dau bătut
Doar cedez un pic
(Nu-mi da drumul niciodată, nu-mi da drumul niciodată)
Alunec în adâncuri
(Nu-mi da drumul niciodată, nu-mi da drumul niciodată)
E atât de rece, atât de dulce
 
Publicado por baby_girl_ el Sáb, 26/05/2012 - 12:05
Added in reply to request by cosmina
Inglés

Never Let Me Go

Comentarios