ioan.transylvania
Dom, 05/09/2021 - 19:41
Pentru cei ce iubesc poezia lui Pablo Neruda ...
Poemul 17 | Poema 17 ...
✕
Letra original
Poema 17
Pensando, enredando sombras en la profunda soledad.
Tú también estás lejos, ah más lejos que nadie.
Pensando, soltando pájaros, desvaneciendo imágenes,
enterrando lámparas.
Campanario de brumas, qué lejos, allá arriba!
Ahogando lamentos, moliendo esperanzas sombrías,
molinero taciturno,
se te viene de bruces la noche, lejos de la ciudad.
Tu presencia es ajena, extraña a mí como una cosa.
Pienso, camino largamente, mi vida antes de ti.
Mi vida antes de nadie, mi áspera vida.
El grito frente al mar, entre las piedras,
corriendo libre, loco, en el vaho del mar.
La furia triste, el grito, la soledad del mar.
Desbocado, violento, estirado hacia el cielo.
Tú, mujer, qué eras allí, qué raya, qué varilla
de ese abanico inmenso? Estabas lejos como ahora.
Incendio en el bosque! Arde en cruces azules.
Arde, arde, llamea, chispea en árboles de luz.
Se derrumba, crepita. Incendio. Incendio.
Y mi alma baila herida de virutas de fuego.
Quien llama? Qué silencio poblado de ecos?
Hora de la nostalgia, hora de la alegría, hora de la soledad,
hora mía entre todas!
Bocina en que el viento pasa cantando.
Tanta pasión de llanto anudada a mi cuerpo.
Sacudida de todas las raíces,
asalto de todas las olas!
Rodaba, alegre, triste, interminable, mi alma.
Pensando, enterrando lámparas en la profunda soledad.
Quién eres tú, quién eres?
Publicada por 
maluca el 2018-12-29
maluca el 2018-12-29Traducción
Poemul 17
Gândire, singurătate profundă, umbre amestecate.
Și tu ești departe, ah, ești cea mai departe dintre toate.
Gândire, păsări libere, imagini estompate,
lămpi de noapte îngropate.
Clopotniță ascunsă în ceață, ești departe, acolo sus!
Cu plângeri înecate, măcinând speranțe veștejite,
ca un morar taciturn,
noaptea cade peste tine, departe de oraș.
Prezența ta îmi este ciudată ca un lucru străin.
Cred, că viața mea merge de mult înaintea ta.
Viața mea înainte de toate, viața mea aspră.
Strigătul din fața mării, strecurându-se printre stânci,
alergând liber, nebun, în imensitatea mării.
Furia tristă, strigătul, singurătatea mării,
Toate de neoprit, violent, se duc spre cerul întins.
Și tu, femeie, ce erai acolo, ce support, ce legatură
al acelei varietăți imense? Erai departe ca și acum.
Foc în pădure! Arsuri în cruci albastre.
Arsuri, arsuri, flăcări, scântei în copaci de lumină.
Totul se prăbușește, totul trosnește. Foc. Foc peste tot.
Și sufletul meu dansează, ars în vâltoarea focului.
Cine, ce cheamă? Ce tăcere umplută cu ecouri?
Este timpul nostalgiei, timpul bucuriei, timpul singurătății,
timpul meu printre toți și toate!
Corn prin care vântul trece cântând.
Atâta pasiune pentru plâns îmbibată în corpul meu.
Scuturarea tuturor rădăcinilor,
asaltul tuturor valurilor!
Sufletul meu s-a rostogolit, fericit, trist, la nesfârșit.
Gândire, tu care îngropi lămpile în singurătate profundă
Cine ești, cine ești tu?
✕
Colecciones con "Poema 17"
| 1. | Pablo Neruda - Veinte poemas de amor y una canción desesperada |
Pablo Neruda: 3 más populares
| 1. | Soneto XVII |
| 2. | Poema 20 |
| 3. | No culpes a nadie |
Comentarios
ioan.transylvania
Dom, 05/09/2021 - 19:41
Rusia lleva a cabo una guerra vergonzosa contra Ucrania. ¡Defiende a Ucrania!
Cómo apoyar a Ucrania 🇺🇦 ❤️
Quién traduce
