✕
Paroles originales
Romance sonámbulo
Verde que te quiero verde,
verde viento, verdes ramas.
El barco sobre la mar
y el caballo en la montaña.
Con la sombra en la cintura
ella sueña en su baranda,
verde carne, pelo verde,
con ojos de fría plata.
Verde que te quiero verde.
Bajo la luna gitana,
las cosas la están mirando
y ella no puede mirarlas.
Verde que te quiero verde.
Grandes estrellas de escarcha
vienen con el pez de sombra
que abre el camino del alba.
La higuera frota su viento
con la lija de sus ramas,
y el monte, el gato garduño,
eriza sus pitas agrias.
Pero ¿quién vendrá? ¿Y por dónde...?
Ella sigue en su baranda,
verde carne, pelo verde,
soñando en la mar amarga.
-Compadre, quiero cambiar
mi caballo por su casa,
mi montura por su espejo,
mi cuchillo por su manta.
Compadre, vengo sangrando,
desde los puertos de Cabra.
-Si yo pudiera, mocito,
este trato se cerraba.
Pero yo ya no soy yo.
ni mi casa es ya mi casa.
-Compadre, quiero morir
decentemente en mi cama.
De acero, si puede ser,
con las sábanas de holanda.
¿No ves la herida que tengo
desde el pecho a la garganta?
-Trescientas rosas morenas
lleva tu pechera blanca.
Tu sangre rezuma y huele
alrededor de tu faja.
Pero yo ya no soy yo,
ni mi casa es ya mi casa.
-Dejadme subir al menos
hasta las altas barandas;
¡dejadme subir!, dejadme,
hasta las verdes barandas.
Barandales de la luna
por donde retumba el agua.
Ya suben los dos compadres
hacia las altas barandas.
Dejando un rastro de sangre.
Dejando un rastro de lágrimas.
Temblando en los tejados
farolillos de hojalata.
Mil panderos de cristal
herían la madrugada.
Verde que te quiero verde,
verde viento, verde ramas.
Los dos compadres subieron.
El largo viento dejaba
en la boca un raro gusto
de hiel, de menta y de albahaca.
¡Compadre! ¿Dónde está, dime,
dónde está tu niña amarga?
¡Cuántas veces te esperó!
¿Cuántas veces te esperara?,
cara fresca, negro pelo,
en esta verde baranda!
Sobre el rostro del aljibe
se mecía la gitana.
Verde carne, pelo verde,
con los ojos de fría plata.
Un carámbano de luna
la sostiene sobre el agua.
La noche se puso íntima
como una pequeña plaza.
Guardias civiles, borrachos
en la puerta golpeaban.
Verde que te quiero verde.
Verde viento, verdes ramas.
El barco sobre la mar.
Y el caballo en la montaña.
Publié par 
Calusarul 2012-09-30
Calusarul 2012-09-30Dernière modification par 
Valeriu Raut 2022-01-21
Valeriu Raut 2022-01-21Traduction
Cântic de fată neagră
Verde ce mi te-ndrăgesc,
Verde vânt. Ramuri verzi.
Luntrea pe mare
Şi calul pe munte.
Drag mi-a fost de când mă ştiu
roşu-aprins şi stacojiu,
luntrea roşie pe unde,
calul roib suind la munte.
În pridvor stă visătoare
fata neagră, neagră floare,
păru-i roşu ca de sânge
ochii-n rouă parc-ar plânge.
Şi în bucle, dulcea lună
i-a pirostrit o cunună
ca o pară de făclie,
dar ea n-o vede, n-o ştie.
Numai roşu mi-a plăcut.
Stele mari clipesc tăcut;
aburite, printre ele,
zorile-şi desfac perdele.
Trece vântul prin gutui,
printre ramurile lui,
ca motanul se zburleşte
muntele, şi-n zare creşte.
Cine vine, cine trece
prin vâltoarea nopţii, rece?
Este neagra ce aşteaptă
în pridvor, şuie şi dreaptă,
că doar ea rămase trează
cu părul roşu, de sânge
şi-n zorii zilei visează
la marea mare şi plânge?
- "Măi cumetre, dac-ai vrea
dau roibul pe casa ta;
şi pe şa şi pe cuţit,
dă-mi o cergă de-nvălit!
Că viu, neică, de departe
călare, izbit de moarte."
- "Măi flăcău, eu nu mă plâng,
aş face cu tine târg,
dar nici eu nu mai sunt eu,
nici bordeiul nu-i al meu."
- "Cumetre, eu te-am rugat
unde vreau să mor în pat,
şi dacă s-ar fi putut,
într-un pat nou aşternut;
că-mi vezi rana spintecată
de la brâu la beregată!"
- "Văz că pe cămaşa albă
ţi-a-nflorit la gât o salbă
de trandafiri stacojii,
de mă mir cum te mai ţii;
şi sângele te-a încins
cu un brâu roşu aprins.
Dar nici eu nu mai sunt eu,
nici bordeiul nu-i al meu."
- "Lasă-mă, dar, să mă sui
măcar la tine-n gutui;
lasă-mă, până nu mor,
să-i urc verdele pridvor
până-n vârfu-ntins spre lună,
s-auz gârla cum răsună!"
Suiră cei doi cumetri
până sus pe prispa vetrii;
unul lasă-n urmă sânge,
altul lacrămi, fiindcă plânge.
Tremură în noapte, rar,
roşu-stins, un felinar,
şi răsună-n zori mărunte
râul limpede, de munte.
Mi-a fost drag de când mă ştiu
roşu stins şi roşu viu,
vinul tare, rubiniu,
vânt roşu, pom stacojiu.
Cei doi urcă-ntr-una, urcă,
şi vântul le lasă-n gură,
printre pomi când se încurcă,
gust de izmă şi arsură.
- "Unde ţi-este neagra fată,
unde e codana ta?"
- "O, de când te tot aşteaptă
şi cât te-ar mai aştepta
din pridvorul ăsta verde,
lăcrămând că nu te vede!"
Peste oglinda fântânii
ţiganca-şi leagănă sânii,
sânii ei de trandafir,
părul roşu, de porfir.
Luna şi-a zvârlit o rază
ca un ochi care-o veghează,
noaptea s-a lăsat stăpână
peste fata neagră, moartă,
pe mormântul din fântână.
Beţi, jandarii bat la poartă.
Mi-a fost drag de când mă ştiu
roşu-aprins şi stacojiu,
luntrea roşie pe unde,
calul roib suind la munte.
✕
Traductions de « Romance sonámbulo »
roumain
Federico García Lorca: Top 3
| 1. | Romance de la Luna, Luna |
| 2. | Romance sonámbulo |
| 3. | Romance de la pena negra |
Commentaires
Music Tales
Read about music throughout history
