Walk (रोमानियाई में अनुवाद)

Advertisements
रोमानियाई में अनुवादरोमानियाई
A A

Mergi

Trebuie s-o iau mai încet, trebuie să mă gândesc bine,
Trebuie să stau un minut doar ca să-mi adun gândurile
Căci dacă nu merg mai departe, atunci sunt prins
Și o să cad pe tot drumul.
(o sută, o sută, o sută)
O sută de reflectoare orbindu-mă,
Toate plăcerile tale captându-mi atenția,
Dacă sar o dată, atunci nu mă gândesc mai bine,
Dar tentațiile tale mă fac să stau încă o noapte,
Iar simțurile nu fac decât să mă mintă, să mă mintă,
Nu știu de ce mă simt așa închis în mine, închis în mine,
Trebuie să mă verific,
Înainte să obțin ceea ce vreau,
Să aflu că nu a fost ceea ce credeam că e
Și tu știi de ce eu
 
REFREN:
Trebuie s-o iau mai încet, trebuie să mă gândesc bine,
Trebuie să stau un minut doar ca să-mi adun gândurile
Căci dacă nu merg mai departe, atunci sunt prins
Și o să cad pe tot drumul.
 
Întorcându-mi capul și închizând ochii,
Nici nu contează dacă am dreptate sau nu,
Căci dacă nu merg mai departe, atunci nu pot nici măcar să stau pe aici
Și o să cad pe tot drumul.
Îmi spun: Pleacă! Cât timp sunt puternic
Nu privi înapoi până când nu am parcurs zece mile
Și când drumul se oprește, eu o să merg mai departe
Până când ajung acolo unde e locul meu.
Dar presiunea mă trage înapoi,
Spunându-mi să nu mă prefac,
Nu are rost să încerc să
Mi te scot din minte,
Așa că îmi ridic picioarele de pe pământ
Și o să merg înainte.
 
REFREN:
Trebuie s-o iau mai încet, trebuie să mă gândesc bine,
Trebuie să stau un minut doar ca să-mi adun gândurile
Căci dacă nu merg mai departe, atunci sunt prins
Și o să cad pe tot drumul.
 
Întorcându-mi capul și închizând ochii,
Nici nu contează dacă am dreptate sau nu,
Căci dacă nu merg mai departe, atunci nu pot nici măcar să stau pe aici
Și o să cad pe tot drumul.
Nu o să fiu prins în vechea capcană,
O să fug, o să fug, nu o să mă mai întorc niciodată,
Nici gând să mai fac așa vreodată,
Nu, nu, o să fug, o să fug,
Nu,
Nu pot să mai fiu iar prins,
Nici gând,
Nu, nu!
 
REFREN:
Trebuie s-o iau mai încet, trebuie să mă gândesc bine,
Trebuie să stau un minut doar ca să-mi adun gândurile
Căci dacă nu merg mai departe, atunci sunt prins
Și o să cad pe tot drumul.
 
Întorcându-mi capul și închizând ochii,
Nici nu contează dacă am dreptate sau nu,
Căci dacă nu merg mai departe, atunci nu pot nici măcar să stau pe aici
Și o să cad pe tot drumul.
Acum o să merg,
Acum o să merg,
Da!
Nu, nu, nu!
O să merg,
Da!
Nu, nu, nu, nu, nu,
Da!
 
licorna.din.vislicorna.din.vis द्वारा सोम, 02/02/2015 - 09:30 को जमा किया गया
अंग्रेज़ीअंग्रेज़ी

Walk

कमेन्ट