Radu Stanca - Numai noaptea (Francia translation)

Román

Numai noaptea

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.
 
Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.
 
Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac !
 
Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost venind prin vis.
 
Nu-s frumoase zilele, nici calme
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc !
 
Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,
 
Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.
 
Vino-ncet ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce !
Cheia-i lângă poartă, pe zăplaz !
 
Kűldve: Valeriu Raut Szombat, 07/10/2017 - 11:54
Align paragraphs
Francia translation

Que la nuit

Ne me visite que la nuit, quand le silence
Se heurte aux fenêtres à son gré,
Et je rejoins morose mon ambiance
Là où t’attends paisible d’arriver.
 
Comme un larron qui veut de ma richesse,
Mais qui s’est pris dehors, entre les pieux,
Ne me visite que la nuit, quand l’on abaisse
Rideau de plomb sur tous les autres yeux.
 
En ondoyant derrière toi écharpes
Toutes les ténèbres de ce lac cerné,
Fais taire la plainte de mes harpes
Qui ne s’arrête toute la journée !
 
À l’ombre de la lune chagrinante
Approche-toi lentement, par trêves,
Pour être encore plus surprenante
Que ne l’étais si tu venais en rêve.
 
Les journées ne sont guère si exquises
Que ces nuits où tout revient chez soi.
Si tu surgis, comme une belle surprise,
Ne me visite que la nuit, quand je reçois !
 
Seulement la nuit, la lune comme cierge,
Sur le rocher noir, auprès d’un tronc debout,
Se pressentant son ventre, vierge,
Chevrettes tombent à genoux,
 
Quand le ciel commence à faire valoir
Des vieux présages remplis de mystère,
Ne me visite que la nuit, quand il fait noir,
Et toute la ville devient un cimetière.
 
Viens lentement, comme l’heure qui m’apporte
Le doux baiser que me léguait la nuit.
J’habite ici, la toute dernière porte !
La clé est à la fenêtre, sur l’appui !
 
Kűldve: Valeriu Raut Szombat, 07/10/2017 - 12:17
Szerző észrevételei:

Traduit du roumain par Tudor Mirică

Hozzászólások