Bénédiction (traduzione in Rumeno)
Francese
Francese
A
A
Bénédiction
Lorsque, par un décret des puissances suprêmes,
Le Poète apparaît en ce monde ennuyé,
Sa mère épouvantée et pleine de blasphèmes
Crispe ses poings vers Dieu, qui la prend en pitié :
- " Ah ! que n'ai-je mis bas tout un noeud de vipères,
Plutôt que de nourrir cette dérision !
Maudite soit la nuit aux plaisirs éphémères
Où mon ventre a conçu mon expiation !
Puisque tu m'as choisie entre toutes les femmes
Pour être le dégoût de mon triste mari,
Et que je ne puis pas rejeter dans les flammes,
Comme un billet d'amour, ce monstre rabougri,
Je ferai rejaillir ta haine qui m'accable
Sur l'instrument maudit de tes méchancetés,
Et je tordrai si bien cet arbre misérable,
Qu'il ne pourra pousser ses boutons empestés ! "
Elle ravale ainsi l'écume de sa haine,
Et, ne comprenant pas les desseins éternels,
Elle-même prépare au fond de la Géhenne
Les bûchers consacrés aux crimes maternels.
Pourtant, sous la tutelle invisible d'un Ange,
L'Enfant déshérité s'enivre de soleil,
Et dans tout ce qu'il boit et dans tout ce qu'il mange
Retrouve l'ambroisie et le nectar vermeil.
Il joue avec le vent, cause avec le nuage,
Et s'enivre en chantant du chemin de la croix ;
Et l'Esprit qui le suit dans son pèlerinage
Pleure de le voir gai comme un oiseau des bois.
Tous ceux qu'il veut aimer l'observent avec crainte,
Ou bien, s'enhardissant de sa tranquillité,
Cherchent à qui saura lui tirer une plainte,
Et font sur lui l'essai de leur férocité.
Dans le pain et le vin destinés à sa bouche
Ils mêlent de la cendre avec d'impurs crachats ;
Avec hypocrisie ils jettent ce qu'il touche,
Et s'accusent d'avoir mis leurs pieds dans ses pas.
Sa femme va criant sur les places publiques :
" Puisqu'il me trouve assez belle pour m'adorer,
Je ferai le métier des idoles antiques,
Et comme elles je veux me faire redorer ;
Et je me soûlerai de nard, d'encens, de myrrhe,
De génuflexions, de viandes et de vins,
Pour savoir si je puis dans un coeur qui m'admire
Usurper en riant les hommages divins !
Et, quand je m'ennuierai de ces farces impies,
Je poserai sur lui ma frêle et forte main ;
Et mes ongles, pareils aux ongles des harpies,
Sauront jusqu'à son coeur se frayer un chemin.
Comme un tout jeune oiseau qui tremble et qui palpite,
J'arracherai ce coeur tout rouge de son sein,
Et, pour rassasier ma bête favorite,
Je le lui jetterai par terre avec dédain ! "
Vers le Ciel, où son oeil voit un trône splendide,
Le Poète serein lève ses bras pieux,
Et les vastes éclairs de son esprit lucide
Lui dérobent l'aspect des peuples furieux :
- " Soyez béni, mon Dieu, qui donnez la souffrance
Comme un divin remède à nos impuretés
Et comme la meilleure et la plus pure essence
Qui prépare les forts aux saintes voluptés !
Je sais que vous gardez une place au Poète
Dans les rangs bienheureux des saintes Légions,
Et que vous l'invitez à l'éternelle fête,
Des Trônes, des Vertus, des Dominations.
Je sais que la douleur est la noblesse unique
Où ne mordront jamais la terre et les enfers,
Et qu'il faut pour tresser ma couronne mystique
Imposer tous les temps et tous les univers.
Mais les bijoux perdus de l'antique Palmyre,
Les métaux inconnus, les perles de la mer,
Par votre main montés, ne pourraient pas suffire
A ce beau diadème éblouissant et clair ;
Car il ne sera fait que de pure lumière,
Puisée au foyer saint des rayons primitifs,
Et dont les yeux mortels, dans leur splendeur entière,
Ne sont que des miroirs obscurcis et plaintifs ! "
Pubblicato da 
Guernes 2016-08-06
Guernes 2016-08-06Ultima modifica Guernes 2016-08-30
Guernes 2016-08-30
traduzione in RumenoRumeno
Binecuvântare
Cînd printr-un decret al voilor supreme,
Poetul apăru în lumea plictisită,
Lăuza-nfricoşată şi plină de blasfeme,
Pe Dumnezeu l-atacă şi spune îngrozită:
- De ce n-am fătat oare de şerpi o colcăială
Decît să alăptez acestă zeflemea!
Să fie blestemată plăcerea nopţii-n care
În burtă am primit chiar ispăşirea mea!
Pentru că m-ai ales pe mine-ntre femei
Să fiu însuşi dezgustul bărbatului meu trist,
Şi nu pot aţîţînd chiar focului scîntei,
Ca pe-un bilet s-azvîrlu acest monstru bicisnic.
Voi face să ţîşnească ura ce mă apasă
Pe-unealta blestemată de-a tale răutăţi,
Şi-acest copac mizer voi face să troznească
Pentru a nu plezni bobocii săi ciumaţi.
Astfel ea îşi înghite şi balele de ură,
Ne-nţelegînd deloc proiectele eterne,
Şi singură aţîţă la mesele de zgură,
Pe măcelarii dornici de crimele materne.
Însă sub ocrotirea ascunsă-a unui Serafim,
Copilul nedorit se-mbată cu lumină,
Ambrozia o gustă şi chiar nectarul în
Fiece dumicat apropiat de gură.
Cu vîntul el se joacă, cu norii el glumeşte,
Vorbindu-le ameţeşte despre al Crucii drum,
Iar Duhul, ce-n calvaru-i mereu îl urmăreşte,
Plînge văzîndu-l vesel ca pasărea din scrum.
Şi cei la care ţine, toţi îl privesc cu teamă,
Mai mult, prinzînd curaj de uşurinţa sa,
Să-şi facă încercarea de forţă animală
Caută, pentru-ai smulge un plîns, pe cineva.
În pîinea şi în vinul cu care-şi umple gura,
Ei mestecă cenuşa cu un murdar scuipat,
Şi ipocriţi aruncă tot ce-i atinge mîna
Şi-apoi se-nvinuiesc că l-au împiedicat.
Iară femeia lui se vaietă prin pieţe:
-Pentru că el m-adoră găsindu-mă frumoasă,
Eu mă voi transforma în zeu cu două feţe,
Ca să-mi îmbrace-n aur fiinţa mea întoarsă.
Şi mă voi ghiftui cu mir şi cu tămîie,
De plecăciuni, de carne şi de vin,
Pentru a şti de pot în inima ce-admiră,
Să calc rîzînd omagiul cel divin!
Şi cînd m-oi plictisi de-aşa nelegiuiri,
Pe el voi pune mîna robustă şi gingaşă
Şi unghiile-asemeni cu ghearele de zbiri,
Vor şti spre-a sa inimă o cale să-şi croiască.
Şi ca pe-o păsăruică ce tremură de frică,
Din piept eu o voi smulge şi înecată-n sînge,
Pentru a-mi sătura căţeaua favorită,
În faţă i-o voi pune, cu balele s-o spurce!"
Dar înspre Ceruri ochiul îi vede-un tron splendid,
Senin el îşi ridică şi braţele pioase,
Şi-enormele sclipiri din spiritu-i lucid,
I-ascund înfăţişarea mulţimii furioase.
Slăvit să fii Tu Doamne ce dărui suferinţă
Ca un divin remediu la josnicia noastră,
Ea este cea mai pură, ingenuă esenţă,
Celor puternici dînd plăcere luminoasă!
Eu ştiu că Tu păstrezi un loc pentru Poeţi
Pe fericita treaptă a sfintei Legiuni,
Ei vor înnobila festinul ce-l repeţi,
În Tronuri şi Virtute şi Dominaţiuni.
Eu ştiu că suferinţa e unica nobleţe
În care nu muşcăm nici din pămînt sau iad,
Şi pentru împletirea cununii mele dese,
Prin orice lumi sau timpuri eu trebuie să cad.
Pierdutul giuvaer al anticei Palmyre,
Metale neştiute şi perlele din mare,
De mîna Ta lucrate, nu au putut să-ndure,
Această diademă cu strălucire tare.
Ce nu ştie să facă decît lumină clară,
Iscată din lăcaşul razei primordiale,
Şi pentru care ochii făpturii pieritoare
Sînt numai o oglindă obscură şi neclară!
| Grazie! ❤ |  |  |
Pubblicato da Guernes 2016-09-11
Guernes 2016-09-11✕
Traduzioni di “Bénédiction”
Rumeno
Charles Baudelaire: 3 più popolari
| 1. | Enivrez-vous |
| 2. | Les Litanies de Satan |
| 3. | L'albatros |
Commenti fatti
Music Tales
Read about music throughout history
Tous droits réservés © Christian Guernes (pour les traductions en français, sauf indication contraire ; lien vers le source, indication du commentaire,etc.)