Complete (tłumaczenie na rumuński)

Reklamy
tłumaczenie na rumuńskirumuński
A A

Întreagă

Soarele răsare, dar ceva nu e în regulă
(Soarele răsare, dar ceva nu e în regulă)
Ceva e diferit faţă de zilele trecute
(Ceva e diferit faţă de zilele trecute)
Nu-mi vine să cred că ai plecat
(Nu-mi vine să cred că ai plecat)
Situaţia asta ciudată îmi frânge inima
(Situaţia asta ciudată îmi frânge inima)
 
Vreau să-ţi mulţumesc pentru timpul
(Pentru timpul)
În care m-ai îndrumat prin viaţă până acum
Vreau să-ţi mulţumesc pentru iubirea ta
(Pentru iubirea ta)
Care mi-a întregit viaţa
 
Vreau să-ţi mulţumesc pentru timpul acordat,
Vreau să-ţi mulţumesc pentru iubirea ta
 
Voi încerca să-mi trăiesc viaţa şi fără tine
(Voi încerca să-mi trăiesc viaţa şi fără tine)
Şi îmi voi aminti mereu de timpul pe care l-am petrecut împreună
(Şi îmi voi aminti mereu de timpul pe care l-am petrecut împreună)
 
Vreau să-ţi mulţumesc pentru timpul
(Pentru timpul)
În care m-ai îndrumat prin viaţă până acum
Vreau să-ţi mulţumesc pentru iubirea ta
(Pentru iubirea ta)
Care mi-a întregit viaţa
 
Vreau să-ţi mulţumesc pentru timpul
(Pentru timpul)
În care m-ai îndrumat prin viaţă până acum
Vreau să-ţi mulţumesc pentru iubirea ta
(Pentru iubirea ta)
Care mi-a întregit viaţa
 
Vreau, vreau să-ţi mulţumesc pentru timpul
În care m-ai îndrumat prin viaţă până acum
Şi vreau, vreau să-ţi mulţumesc pentru iubirea ta,
Care mi-a întregit viaţa
 
Vreau, vreau să-ţi mulţumesc pentru timpul
În care m-ai îndrumat prin viaţă până acum
Şi vreau, vreau să-ţi mulţumesc pentru iubirea ta,
Care mi-a întregit viaţa
 
Udostępniono przez CommonwealthCommonwealth dnia śr., 05/04/2017 - 19:34
Ostatnio edytowano przez CommonwealthCommonwealth dnia wt., 25/04/2017 - 19:24
Komentarz autora:

There is no greater act of true love than letting go when circumstances require it.

angielskiangielski

Complete

Więcej tłumaczeń piosenki „Complete”
rumuński Commonwealth
Blutengel: Najbardziej popularne 3
Moje komentarze