Publicitate

Cleopatra Stratan - Lupul, iezii şi vizorul

Română
Română
A A

Lupul, iezii şi vizorul

Se spunea c-a fost odată,
Pare straniu, dar să vezi
În poiana din pădure
Trăia capra cu trei iezi.
 
Nu departe de-a lor casă
Cu nărav şi-acelaşi trup
Fără pic în el de suflet
Găzduia bătrânul lup.
 
Ca vecini, păreau prieteni
Capra bună, lupul blând,
Iezii fără griji prin curte
Mai zburdau din când în când
 
Iar odată, când se-ntoarse
Capra din vecinul sat,
Ce să vadă, în căsuţă,
Iezii toţi erau sub pat.
 
Nu-nţelese ce se-ntâmplă
Uşa-ntreagă, iezii trei
Doi din ei abia mai suflă
Unu tremura-ntre ei
 
- Măi să fie, zise capra
Oare nu cumva pe-aici
A trecut bătând la uşă
Într-o glumă, moş arici?
 
- Ce arici? Sărise primul
Eu aş spune c-a fost urs.
Uite-aşa bătea la uşa!
Doamne, bine că s-a dus.
 
- Ursu zici?, da poate vulpea?
Se băga al doilea ied
Ce să cate ursu frate
Pe la douăşpe'? Eu nu cred.
 
- Ei şi vulpea ce să cate?
Ursu zici, că n-are rost.
Spuse cel micuţ. - Dar poate,
Poate lupul să fi fost!
 
- Ce contează, c-a fost vulpea,
Lupul, bufniţa cu moţ,
Dacă hoţul prins nu este,
Cum să zici că este hoţ?
 
Zise capra, şi-i veniră
Chiar atunci pe loc idei,
Cum să scape de probleme
Şi problemele de ei
 
- Ce-ar fi dacă uşa casei
În afară de zăvor,
Între noi rămâie vorba
Ar avea şi un vizor?
 
N-aţi fi stat voi ochi în patru,
Să vedeţi ce v-am adus
Or, ce fiară joacă teatru
După uşă când eu nu-s?
 
N-a mai stat pe gânduri capra
L-a chemat pe cocostârc,
A făcut ce-a zis că face,
Şi-a plecat cu treabă-n târg
 
Iar în casă, prin cenuşă
Iezii zburdă, fac ce vor
Dacă au vizor la uşă
Ce să le mai pese lor?
 
Dar de unde, nu se ştie
Na, şi lupul apăru.
Ei pe lup îl văd afară,
Da pe dânşii lupul, nu!
 
Şi atunci, bătu la uşă:
- Cine e? - Cum cine e?
Eu sunt...ăsta... - Mama voastră!
V-am adus mâncare, bre!
 
Mama zici? s-a-ntors din luncă?
Şi de când mă rog, în plus,
Are mama coada lungă
Şi urechile în sus?
 
- Ce ureche, care coadă?
- Gata plec acum s-o tai!
- Da, dar mama are coarne,
Da mata de ce nu ai?
 
- Cum să nu?... aveam şi coarne,
- Ba şi-acum le am, să mor!
- Nenea lupu, las-o baltă
Tu nu vezi c-avem vizor?!
 
Mulțumesc!
thanked 19 times
Postat de KatinaKatina la Vineri, 01/01/2010 - 00:00
Ultima oară editat de Valeriu RautValeriu Raut în data Vineri, 08/05/2020 - 15:15

 

Traduceri ale cântecului "Lupul, iezii şi ..."
Cleopatra Stratan: Top 3
Comentarii
Read about music throughout history