✕
Traducere
Aș renunța la tot
Am încercat aproape totul ca să te conving
În vreme ce lumea se destramă, aici la picioarele mele
Așa am învățat din această singurătate
Mă tot întreb, dacă voi supraviețui
Pentru că, fără tine, am o conștiință înghețată și pustie
Pentru că, fără tine, îmi dau seama că iubirea nu va renaște
Pentru că am trecut dincolo de limita disperării
Corpul meu, mintea mea și sufletul meu, nu mai au conexiune
Și îți jur că...
Aș renunța la tot pentru ca tu să rămâi
La încrederea mea, la trecutul meu, la religia mea
La urma urmei tu ai rupt legăturile dintre noi
Și mi-ai lăsat inima sfărâmată în bucăți
Aș renunța și la propria mea piele
La numele meu, la puterea mea
Chiar și la viața mea
Și ce-aș mai putea să pierd
Când îmi iei toate speranțele
De ce n-aș renunța
Ceea ce ai mai bun, doare mai mult când ești absentă
Știu că e prea târziu pentru a remedia lucrurile
Nu-mi pare bine să folosesc zece mii de scuze
Când știu sigur că pleci acum
Chiar dacă-ți repet că mor pe zi ce trece
Chiar dacă aș muri, tu n-ai să mă ierți
Chiar dacă, fără tine, am trecut dincolo de limita disperării
Și corpul meu, mintea mea și sufletul meu, nu mai au conexiune
Și sunt pe moarte
Aș renunța la tot pentru ca tu să rămâi
La încrederea mea, la trecutul meu, la religia mea
La urma urmei tu ai rupt legăturile dintre noi
Și mi-ai lăsat inima sfărâmată în bucăți
Aș renunța și la propria mea piele
La numele meu, la puterea mea
Chiar și la viața mea
Și ce-aș mai putea să pierd
Când îmi iei toate speranțele
Aș renunța la tot pentru ca tu să rămâi
La încrederea mea, la trecutul meu, la religia mea
La urma urmei tu ai rupt legăturile dintre noi
Și mi-ai lăsat inima sfărâmată în bucăți
Aș renunța și la propria mea piele
La numele meu, la puterea mea
Chiar și la viața mea
Și ce-aș mai putea să pierd
Când îmi iei toate speranțele
Aș renunța la tot pentru ca tu să rămâi
La încrederea mea, la trecutul meu, la religia mea
La urma urmei tu ai rupt legăturile dintre noi
Și mi-ai lăsat inima sfărâmată în bucăți
Aș renunța și la propria mea piele
La numele meu, la puterea mea
Chiar și la viața mea
Și ce-aș mai putea să pierd
Când îmi iei toate
Mulțumesc! ❤ | ||
thanked 4 times |
Postat de RamonaR la 2021-02-08
Ultima oară editat de RamonaR în data 2021-02-10
Sursa de traducere:
https://youtu.be/LMAl5POxnv0
✕
CNCO: Top 3
1. | El amor de mi vida |
2. | Reggaetón lento (Bailemos) |
3. | Primera cita |
Comentarii
- Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
Russia is waging a disgraceful war on Ukraine. Stai cu Ucraina!
Despre traducător
RamonaR
Nume: Ramona R
Rol: Expert
Contribuţie: 271 traduceri, 78 cântece, i s-a mulţumit de 969 de ori, a rezolvat 206 cereri, a ajutat 71 membri, a transcris 66 cântece, a adăugat 3 expresii, a explicat 109 expresii, a lăsat 12 comentarii
Limbi: nativ Română, fluent Maghiară, Română, beginner Engleză, Spaniolă