Madness - Never Knew Your Name (traducere în Română)

traducere în Română

Nu ți-am aflat niciodată numele

Era foarte târziu în discotecă
Mă simțeam trist așa cum mă simt câteodată
M-am întors, era timpul să plec,
un chip în mulțime pe care nu-l știam
Am apucat să vorbim puțin,
Ai zis că de obicei nu faci d-astea,
să vorbești cu străinii atât de târziu în noapte,
În zilele astea nu știi niciodată.
 
Ei bine, mi-ai părut drăguță și chiar ți-am spus asta,
Dar ai zâmbit atât de timid și mi-ai zis:
Pun pariu că spui asta tuturor fetelor pe care le întâlnești,
Dar nu-i așa,
Da, clubul se închidea și trebuia să plecăm,
Am ieșit împreună, simțindu-ne puțin ciudat,
Mi-ar fi plăcut să te conduc acasă,
Dar mi-ai zis că iei autobuzul așa că am rămas singur.
 
Nu ți-am aflat niciodată numele și nici numărul de telefon,
Te voi mai vedea vreodată? Mă întreb.
 
Nu trecuse mai mult de o oră sau două
De când ne-am luat adio pe strada aia singuratică,
Te-ai uitat la mine când dădeam colțul,
Atunci te-am văzut ultima dată.
 
Oh, aș fi vrut să te strig, să te strig pe nume,
Dar din mândria aia stupidă și rușinea prostească
Am ezitat puțin, mi-a fost frică să nu pic de fraier,
Așa că ai plecat de la Dl. Șmecher.
 
Nu ți-am aflat niciodată numele și nici numărul de telefon,
Te voi mai vedea vreodată? Mă întreb.
Nu, nu ți-am aflat niciodată numele și nici numărul de telefon,
Te voi mai vedea vreodată? Oh, fată, mă întreb.
 
Era foarte târziu în discotecă
Mă simțeam trist așa cum mă simt câteodată
Mi-ai părut drăguță și chiar ți-am spus asta,
Dar am rămas singur.
 
Nu, nu ți-am aflat niciodată numele și nici numărul de telefon,
Te voi mai vedea vreodată? Fată, mă-ntreb.
 
E foarte târziu în discotecă si mă simt trist
Așa cum mă simt mereu,
M-am întors căci era timpul să plec...
 
Postat de licorna.din.vis la Vineri, 01/01/2016 - 13:48
Engleză

Never Knew Your Name

Mai multe traduceri ale cântecului „Never Knew Your Name”
See also
Comentarii