Dolor (превод на румунски)

шпански
шпански
A A

Dolor

Quisiera esta tarde divina de octubre
Pasear por la orilla lejana del mar;
 
Oue la arena de oro, y las aguas verdes,
Y los cielos puros me vieran pasar.
 
Ser alta, soberbia, perfecta, quisiera,
Como una romana, para concordar
 
Con las grandes olas, y las rocas muertas
Y las anchas playas que ciñen el mar.
 
Con el paso lento, y los ojos fríos
Y la boca muda, dejarme llevar;
 
Ver cómo se rompen las olas azules
Contra los granitos y no parpadear;
 
Ver cómo las aves rapaces se comen
Los peces pequeños y no despertar;
 
Pensar que pudieran las frágiles barcas
Hundirse en las aguas y no suspirar;
 
Ver que se adelanta, la garganta al aire,
El hombre más bello; no desear amar ...
 
Perder la mirada, distraídamente,
Perderla, y que nunca la vuelva a encontrar;
 
Y, figura erguida, entre cielo y playa,
Sentirme el olvido perenne del mar.
 
Поставио/ла: Valeriu RautValeriu Raut У: Среда, 06/04/2016 - 06:34
Last edited by Valeriu RautValeriu Raut on Уторак, 26/10/2021 - 07:09
Коментари подносиоца:

La letra de arriba es el poema original de Alfonsina Storni.
El cantante toma sus libertades y no la sigue fielmente.

Análisis del poema:
http://www.poemas.de/dolor/

превод на румунскирумунски
Align paragraphs

Durere

Aș dori după-amiaza asta divină de octombrie
să mă plimb de-a lungul țărmului depărtat al mării;
 
Pentru ca nisipul auriu și apele verzi,
și cerul pur să mă vadă trecând.
 
Să fiu înaltă, superbă, perfectă, aș vrea,
ca o romană, să mă potrivesc
 
Cu marile valuri și stâncile moarte
și plajele întinse ce înconjoară marea.
 
Cu pasul lent și cu ochii reci
și gura mută, să mă las dusă;
 
Să văd cum se sparg valurile albastre
de stâncile de granit și să nu clipesc;
 
Să văd cum păsările de pradă mănâncă
peștii mici și să nu mă trezesc;
 
Să cred că bărcile șubrede ar putea
să se scufunde în ape și să nu oftez;
 
Să văd cum înaintează, cu gâtul în vânt,
bărbatul cel mai frumos; să nu vreau să-l iubesc...
 
Să-mi pierd privirea, cu gândul aiurea,
s-o pierd, și să n-o mai regăsesc;
 
Și, cu silueta semeață, între cer și plajă,
să simt uitarea eternă a mării.
 
Хвала!
Поставио/ла: Valeriu RautValeriu Raut У: Уторак, 26/10/2021 - 05:28
Коментари аутора:

Alfonsina Storni rămâne o icoană a poeziei argentine și a emancipării femeii.
S-a înbolnăvit de cancer la sân, boală incurabilă la acea vreme. Înainte de a se sinucide a scris câteva poezii ca aceasta. Așadar, versurile pe care le citim
nu sunt fantezii ieftine, ci gândurile dureroase ale Alfonsinei înainte de moartea ei tragică.
A ales să se înece noaptea în Mar del Plata,
la 25 octombrie 1938.
Avea 46 de ani.

Коментари
Read about music throughout history