✕
Rumano
Traducción
Original
Uneori
Letras de canciones (Inglés)
Uneori când mint, îmi dau seama că mă prinzi
Uneori nu mă intereseaza cât de mult mă urăsc cei din jur
Uneori nu mă obosesc prea tare să te fac fericită
Nu ştiu de ce îţi fac lucrurile astea, dar
Uneori nu îmi doresc să fiu mai bun
Uneori nu îmi pot reveni
Uneori îmi vine greu a crede
Că ar mai putea exista cineva care să fie
La fel de nefericit ca şi mine.
Uneori ar fi mai bine să nu neg faptul că totul merge prost
Uneori aş prefera să mor decât să îmi recunosc vina
Uneori, atunci când plângi, nu-mi pasă câtuşi de puţin
Nu ştiu de ce îţi fac lucrurile astea, dar
Uneori nu îmi doresc să fiu mai bun
Uneori nu îmi pot reveni
Uneori îmi vine greu a crede
Că ar mai putea exista cineva care să fie
La fel de nefericit ca şi mine.
Îmi doresc ca cineva să sufere aşa cum sufăr eu acum
E o idee bolnavă, dar m-ar face să mă simt mai bine
Uneori nu pot ascunde demonii pe care trebuie să-i înfrunt
Uneori nu neg faptul că
Uneori sunt un păcătos, iar alteori un sfânt
Uneori nu îmi doresc să fiu mai bun
Uneori nu îmi pot reveni
Uneori îmi vine greu a crede
Că ar mai putea exista cineva care să fie
La fel de nefericit ca şi mine.
| ¡Gracias! ❤ agradecida 2 veces |
| Puedes agradecerle al traductor presionando este botón. |
Detalles del agradecimiento:
2 agradecimientos de invitados
Publicada por
Manon el 2012-12-16
Manon el 2012-12-16Agregada en respuesta a un pedido hecho por
dorin96
✕
Comentarios
- Inicia sesión o regístrate para añadir comentarios.
Rusia lleva a cabo una guerra vergonzosa contra Ucrania. ¡Defiende a Ucrania!
Cómo apoyar a Ucrania 🇺🇦 ❤️

