• The Script

    traduzione in Rumeno

Condividi
Font Size
Rumeno
Traduzione

Pentru prima dată

Ea e întinsă în pat,cu o inimă frântă
În timp ce eu beau Jack(whisky) de unul singur în bar
Şi noi nu ştim cum
Cum am ajuns în situaţia asta nebunească,
Doar făcând lucruri frustrante
Încercând să facem să meargă
Dar frate,aceste momente sunt dificile
 
Ea are nevoie de mine acum,dar se pare că eu nu găsesc timp şi pentru ea
Am o nouă slujbă la limita şomajului
Şi noi nu ştim cum
Cum am ajuns în mizeria asta,este un test a lui Dumnezeu,
Cineva ne ajută căci noi dăm ce e mai bun din noi
Încercând să facem să meargă
Dar frate,aceste momente sunt dificile
 
Dar suntem pe cale să ne oprim bând toate sticlele ieftine de vin
Stând şi vorbind toată noaptea,
Spunând lucruri pe care nu le-am avut de mult,de mult,da
Tu zâmbeşti,dar suntem pe punctul de a plânge,
Chiar şi după toţi aceşti ani
Abia acum avem sentimentul pe care l-am avut când ne-am întâlnit
Pentru prima dată
 
Ea stă pe tocul uşii
Ei bine,mi-am pierdut serviciul,dar nu mi-am pierdut mândrua
Şi amândoi ştim cum
Cum o vom face să meargă când doare,
Când te aduni de unul singur
Ai fost lovit în noroi
 
Încercând să facem să meargă
Dar frate,aceste momente sunt dificile
 
Dar suntem pe cale să ne oprim bând toate sticlele ieftine de vin
Stând şi vorbind toată noaptea,
Spunând lucruri pe care nu le-am avut de mult,de mult,da
Tu zâmbeşti,dar suntem pe punctul de a plânge,
Chiar şi după toţi aceşti ani
Abia acum avem sentimentul pe care l-am avut când ne-am întâlnit
Pentru prima dată
 
Da,gândindu-ne la toate sticlele ieftine de vin
Stând şi vorbind toată noaptea,
Spunând lucruri pe care nu le-am avut de mult,de mult,da
Tu zâmbeşti,dar suntem pe punctul de a plânge,
Chiar şi după toţi aceşti ani
Abia acum avem sentimentul pe care l-am avut când ne-am întâlnit
Pentru prima dată
Ooowwwwwww
Pentru prima dată
Ooowwwwwww
Pentru prima dată
Ooowwwwwww
Pentru prima dată
Pentru prima dată
 
Toate aceste momente sunt dificile,
Ele se sfârşesc înnebunindu-ne
Nu renunţa la mine,dragă
 
Inglese
Testi originali

For the First Time

Clicca per vedere il testo originale (Inglese)

Commenti