✕
Română
Traducere
Originală
Mama spunea
Fă click aici pentru a vedea versurile originale (Engleză)
Mama m-a învățat bine,
Mi-a spus când eram tânăr:
„Fiule, viața ta ta e o carte deschisă,
Nu o închide înainte de a o încheia.”
„Flacăra strălucitoare arde cel mai repede”,
Asta am auzit-o spunând,
Inima unui fiu e sădită de mama sa,
Dar trebuie să-mi găsesc calea mea.
Lasă inima-mi să zburde,
Lasă-ți fiul să crească,
Mamă, lasă inima-mi să zburde
Ori dă-i pace inimii mele,
Da, pace.
Rebelule, nu-ți uita numele de familie,
Sânge năvalnic în vinele1 mele,
Mi se pun funii în jurul gâtului,
Al căror semn rămâne încă.
Am plecat de acasă de la o vârstă fragedă,
Din câte am auzit, am făcut rău,
Nicicând nu am cerut iertare,
Dar ceea ce se spune e adevărat.
Lasă inima-mi să zburde,
Lasă-ți fiul să crească,
Mamă, lasă inima-mi să zburde
Dă-i pace inimii mele.
Nu-ți cer nicicând nimic,
Dar tot nimic nu dau,
Însă tu mi-ai dat nimicul tău,
Pe care îl voi lua în pământ cu mine.
Nu-ți cer nicicând nimic,
Dar tot nimic nu dau,
Însă tu mi-ai dat nimicul tău,
Pe care îl voi lua în pământ cu mine,
Așadar dă-i pace inimii mele.
Mamă, acum mă întorc acasă,
Nu sunt așa cum ți-ai dorit,
Dragostea unei mame pentru fiul său
(to be continued shortly)
- 1. (arh.) vene
| Mulțumesc! ❤ thanked 16 times |
| You can thank submitter by pressing this button |
Thanks Details:
| Utilizator | Înainte cu |
|---|---|
| corad | 3 ani 6 luni |
| Cosmin Ionut | 10 ani 1 lună |
Vizitatorii au mulţumit de 14 ori
Postat de
Calusarul la 2015-08-09
Calusarul la 2015-08-09✕
Traduceri ale cântecului "Mama said"
Română
Comentarii
- Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a posta comentarii
Russia is waging a disgraceful war on Ukraine. Stai cu Ucraina!
Despre traducător
Please ask permission before editing any of "my" songs. (Mă puteți tutui. / Vous pouvez me tutoyer.)
Nume: Florin
Contribuţie:
- 321 traduceri
- 10 transliterații
- 1742 cântece
- i s-a mulţumit de 6280 de ori
- a rezolvat 14 cereri
- a ajutat 12 membri
- transcris 17 songs
- a adăugat 13 expresii
- a explicat 6 expresii
- a lăsat 3324 comentarii
- added 485 artists
Limbi:
- nativ: Română
- advanced
- Engleză
- Franceză