✕
Felul meu
Fă click aici pentru a vedea versurile originale (Engleză)
Acum, sfârșitul e aproape
Am cortina în fată pentru ultima dată
Prietene, îți spun clar,
Îmi mențin părerea de care sunt sigur.
Am avut o viată plină,
Am colindat fiecare drum
Și, mai mult de-atât, am făcut-o în felul meu.
Regrete, am câteva,
Totuși, sunt prea puține pentru a le spune
Am făcut ce trebuia să fac,
Și am dus totul la bun sfârșit.
Am plănuit fiecare drum,
Fiecare pas pe care l-am făcut,
Și, mai mult de-atât, am făcut-o în felul meu.
Da, au fost momente, sunt sigur că știți,
Când am mai și exagerat,
Dar până la urma, când am avut îndoieli,
Mi-am asumat responsabilitatea.
Am înfruntat totul și am rămas în picioare,
Și am făcut-o așa cum am vrut eu.
Am iubit, am râs și am plâns,
Am avut greutăți și am pierdut și eu.
Iar acum, în timp ce-mi șiroiesc lacrimile,
Totul mi se pare atât de nostim...
Când te gândești, că am făcut toate astea,
Și dați-mi voie s-o spun, fără să mă sfiesc,
"Nu, nu eu...
Eu am făcut cum am vrut eu."
Căci atunci bărbatul ce mai e? Ce mai are el?
Dacă nu se are pe sine, nu are nimic...
Să spună totul așa cum simte,
Nu vorbele cuiva îngenunchiat,
Trecutul o arată, am înfruntat loviturile
Și am făcut-o în felul meu.
Da, am făcut-o așa cum am vrut eu.
| Mulțumesc! ❤ thanked 154 times |
| You can thank submitter by pressing this button |
Thanks Details:
| Utilizator | Înainte cu |
|---|---|
| Ștefan Daniel Bărbuia | 3 ani 1 lună |
| corad | 5 ani 1 săptămână |
| elena m | 7 ani 3 luni |
| cristiana | 13 ani 3 zile |
Guests thanked 150 times
Postat de
stresnebun la 2012-03-20
stresnebun la 2012-03-20Adaugat ca răspuns la cererea
dddvd123
Subtitles created by
David Ephraim on Duminică, 09/03/2025 - 03:13
David Ephraim on Duminică, 09/03/2025 - 03:13Engleză
Versuri originale
My Way
Fă click aici pentru a vedea versurile originale (Engleză)
Play video with subtitles
| Mulțumesc! ❤ thanked 88 times |
| You can thank the subtitles submitter by pressing this button |
Thanks Details:
Guests thanked 88 times
✕
Play video with subtitles
| Mulțumesc! ❤ thanked 88 times |
| You can thank the subtitles submitter by pressing this button |
Thanks Details:
Guests thanked 88 times
Traduceri ale cântecului "My Way"
Traducerile interpretărilor
Comentarii
stresnebun
Luni, 13/08/2012 - 18:22
Cred că le-am rezolvat toate.
stresnebun
Miercuri, 16/01/2013 - 19:37
Mulțumesc :D
- Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a posta comentarii
Russia is waging a disgraceful war on Ukraine. Stai cu Ucraina!
cristiana 
O traducere bună şi dacă ar avea diacritice ar fi şi mai bună ;)